Fiecare dintre noi, poartă în permanență un dialog interior cu el însuși. Uneori este conștient, alteori este inconștient. Uneori este încurajator, prietenos, alteori este extrem de critic.

Acest dialog interior se observă foarte bine la sportivi iar la jucatorii de tenis in special, mai ales la nivelul non-verbal – corp, mimică, gesturi, comportamente. Atunci când jucătorul câștigă un punct important, de foarte multe ori observăm cum acesta strânge pumnul cu fermitate, semn că se încurajează sau se apreciază, uneori chiar strigă cuvinte de încurajare precum « Haide ! », « Bravo ! », « Bine ! », « Da ! »

Dar asistăm, de asemenea, și la momente de tensiune, de nervozitate maximă : atunci când greșesc și când pierd un punct important, unii jucatori de tenis lovesc racheta de pământ, se lovesc pe ei înșiși și se poate citi dezamăgirea, frustrarea și nemulțumirea pe chipul lor. Atunci dialogul interior este cu siguranță foarte aspru, jucătorul se învinovățește, se pedepsește, gândurile sale sunt ostile, acuzatoare, se simte insuficient, lipsit de valoare. Dacă urmărim meciul mai departe, după astfel de răbufniri vom observa că sportivul va avea o perioadă de joc slabă, cu multe greșeli, care îl vor face să piardă multe puncte, poate chiar și setul sau meciul. Astfel, la un moment dat, diferența dintre câștigător și învins o poate face starea mentală și emoțională a jucătorului. Cu cât este mai calm, mai echilibrat si mai suportiv cu el însuși, de fapt cu cât dialogul interior este unul mai prietenos și mai încurajator, cu atât șansele sale de câștig vor crește. Criticismul, ostilitatea, învinovățirea și dezamăgirea față de propria persoană, au bineînțeles rezultate diametral opuse.

Dar acest lucru nu se întîmplă doar în tenis ci și în viața de zi cu zi a noastră, a tuturor. Un dialog interior prietenos, încurajator, plin de compasiune și înțelegere ne dă o stare de bine, de încredere, de mulțumire și de optimism. Ne alimentează dorința de a încerca lucruri noi fără teama paralizantă că nu o să reușim. Și chiar dacă nu am reuși, nu am considera acest lucru o catastrofă ci am încerca altceva și ne-am bucura de experiențe. Tot de la campioni putem învăța și cum să abordăm un eșec. De foarte multe ori chiar si campionii mondiali au pierdut meciuri în fața unor jucători cu un clasament mult mai slab. La conferința de presă, când au fost întrebați de jurnaliști cum s-a întamplat acest lucru, aceștia nu s-au blamat, nu s-au rușinat și nici nu au dramatizat ceea ce s-a intamplat. Au acceptat ca nu au fost în cea mai buna formă sau că nu a fost cea mai bună zi a lor, au admis că celălalt sportiv a jucat foarte bine și că da, li se pot întâmpla și lor astfel de situații. Nu și-au pierdut încrederea în ei și nici optimismul și și-au propus să facă tot ce le stă în putință să remedieze ceea ce nu a funcționat iar la următorul turneu să fie mai bine. Discursul lor a fost unul tolerant, suportiv lipsit de învinovățire față de propria persoană.

În acțiunile noastre zilnice, mulți dintre noi spun ca sunt extrem de critici în a se evalua din dorința de a se motiva sau de a se ambiționa să fie în fiecare zi tot mai buni și să nu se mulțumească cu puțin. Din păcate, această abordare nu este una de succes pe termen lung. S-a dovedit că « motivări » de genul « nu ești bun de nimic », « ești un ratat », « oricum nu e suficient », « iar o s-o dai în bară » nu a ajutat pe nimeni sa devină mai bun, dimpotrivă, poate duce la depresie și la anxietate. Astfel de persoane vor fi in permanență nemulțumite, dezamăgite, triste, temătoare, nefericite.

Și atunci de ce să nu ne vorbim ca unui prieten bun ?